Chișinăul și-a pus strae de sărbătoare

După prima o zi lungă de iarnă, Chișinăul înspre seară a prins aripi și a începe o nouă viața. Brusc orașul a devenit mai viu. Forfota studenților dar și acelor mai maturi sau chiar și a celor mai mici a început. Toți se îmbulzesc și se grăbesc spre Piața Marii adunări Naționale unde idilul capitalei, Dorin Chirtoacă trebuie să dea start sărbătorilor de iarnă. Chiar dacă afară plouă, în jurul meu plutește un miros de brad și se aud colindătorii. Pentru câteva minute m-am transportat undeva departe în copilărie, când aproape că adormeam sub brad în așteptarea lui Moș Crăciun. Însă în acel moment cineva m-a împins și m-a readus la realitate.

”Ei când o să se aprindă luminițele?”, ”Mami, eu am înghețat când mergem să ne pozăm la brad” aud replici la spatele meu. Toți stau ca pe ace în așteptarea minunilor de Crăciun. ”Uuuu....hlop, hlop, hlop” iată că de o dată se aud aplauze și mulțimea de oameni prinde suflare. Cei prezenți călduros, cu aplauze și tropăetuti din picioare pentru a se încălzi un pic îl întâmpină pe primarul capitalei, Dorin Chirtoacă: ”cinci, patru, trei, doi, unu și....să se aprindă luminile la Chișinău” a strigat emoționat de pe scenă Chirtoacă, apăsând pe butonul ce a pus în funcțuine liminițile de pe brad și cele de pe stăzile principale ale orașului. În spatele meu s-a înălțat un brad extraordinar: ”Bradul de la Chișinău seamănă cu cel de la Bruxelles” cu mândrie a spus Chirtoacă. ” În comparație cu anii precedenți, anul acesta brăduțul nostru arată mult mai bine”, cu emoții și cu zâmbet pe față spune Irina din Chișinău.

”Anul acesta bradul este împodobit cu aproape 2 km de beculețe” cu ochii țintiți spre brad și spe cei din jurul lui, cu mândrie a spus inginerul șef  de la Lumteh, Anatol Aparatu.

Lângă mine era un grup de tineri,iar eu din curiozitate am tras cu ureche: ”Da frumos, dar și bănișorii îs bunișor. Dacă sincer merită”, apreciază bradul unul dintre tineri. ”Dar la pensionarii care nu au ce mânca, nu te-ai gândit? Au cheltuit aproape 1,5 milioane lei pentru asta”, întră în polemică alt tânăr.

”E cam slut bradul, ar fi fost bine venite și becușoare de altă culoare, să fie mai viu” se revolta un bărbat soției sale.

Cu toate că a stârnit și lacrimi de emoții și nemulțumiri, imediat ce s-au aprins beculețele, bradul a devenit cel mai popular, oamenii s-au înghesuit în jurul lui să facă poze. 

Efectul și mirosul de sărbătoare și tradiție moldovenească a fost distorsionat de concertul dat cu ocazia lansării Postului de Radio ”Chișinău” ce a avut loc în aceeași seră. ”Eu aștep mai mult concertul, mie aprinderea luminițelor nu prea mă interesează, dar am venit mai devreme, pentru a putea fi mai aproape de scenă”, ascunzându-se sub umbrelă a spus un tânăr.

”Bradul va fi de azi în colo, dar concertul numai azi, nu vreau eu acum să merg la brad”, am tras cu urechea la dialogul dintre un grup de fete.

”Nu e bine că în aceeași zi și aproape la aceeași oră au loc două evenimente, ele pierd din creutatea lor și sunt interpretate ca fiind strâns legate unul de altul” puțin indignată de situația dată și udată de ploaia de afară a spus Daniela Hadei.

Pomul de Crăciun, care bucură ochii și ziua și noaptea, ademenind prin înălțimea sa deosebită, de peste 25 de metri, a fost adus în acest an din satul Bozieni, raionul Hâncești. Pentru acest dar al naturii primăria Chișinăului a plătit 11 mii de lei. Ghirlandele ne vor bucura de luminal or și ne vor tranporta în lumea magiei de Crăciun în fiecare seara până pe data de 14 ianuarie.  Bugetul primăriei capitalei, care s-a deghizat în Moș Crăciun pentru a iluminarea orașul de sărbători a  cheltuit aproape 1,5 milioane de lei, dar a câștigat multe aplauze și recunoștință pentru un asemenea brad frumos dar și un oraș în care se simte mirosul de sărbătoare și se aud pe la colțuri colindătorii.

E pustiu.. E pustiu în sufletul meu fără tine

De fiecare dată când pleci undeva mai departe de mine în sufletul meu e pustiu. Vântul poartă de colo colo gândurile mele. Le ciocnește de pereții inimii, dar nu le lasă să prindă aripi. Se teme să nu fugă spre tine.

Când tu nu ești, am senzația că în sufletul meu a crescut o savană în care nu a fost un strop de ploaie de mult, foarte de mult. Sufletul e pustiu, lipsit de viață. Doar ciorchine purtate de vântul singuratății de moment populează sufletul meu. Când se lovesc de păreți-doare, doare atât de tare încât curg șiroaie de lacrimi. Dar nu sunt lacrimi obișnuite. Sunt lacrimi ce stropesc sufletul și-l îmbibă nu cu viață ci cu singurătate.

E prea pustiu în sufletul meu fără tine. Nimeni nu mai ia jucăriile, care noi le numeam sentimente și nu se mai joacă cu ele. Stau în colț uitate de toți. Stau și plâng. Plâng de durere. Durerea lor e asemeni unui ecou ce străbate întrega mea făptură.

Da, pustiu e în sufletul meu fără tine, fără căldura ta, fără mângâerile tale, fără privirea seducătoare. Chiar și pustiul Sahara e mai populat decât în sufletul meu fără tine.

Înțelegi, e o lume aparte acolo fără tine. E o lume moartă. Inima încetează a mai bate, sângele refuză să mai circule. Buzele se usucă fără doza zilnică de sărutări din partea ta. Doar ochii înlăcrimați mai continuă să te caute prin mulțime în speranța că te vor găsi.

Dacă ar intra altcineva în sufletul meu atunci când tu nu ești acolo, ar vedea cum arată marea moartă și ar înțelege că în mlaștină viață nu este. Totul e împietrit și neînsuflețit fără tine, e mort.

Întoarcete mai repede și adu-mi vântul de primăvară și ploaia de toamnă în suflet. Vreau  să înflorească iarăși merii și să cînte privighetoarele. Vreau  să fie totul așa cum a fost înainte de a părăsi sufletul meu atât de sensibilizat de prezența ta.

Vino,vino de-mi adă furtuna de emoții. Vino căci e pustiu în sufletul meu fără tine.

Femeia- de cinci ori mamă

Familia Gorceag: părinții și cei cinci copii

Puternică, răbdătoare și binevoitoare Anastasia Gorceag la vîrsta de 33 de ani  în 2007 l-a născut pe cel de-al cincilea copil, Roma. Primul copil are acum 12 ani, iar mezinul are doar 3 anișori. Deja de 10 ani ea e  dăscăliță la Biserica din  satul Speia, raionul  Anenii Noi, cu Hramul  „Sfîntului Mare Mucenic Dumitru” .

Care a fost profesia la care ați visat?

Din totdeauna am visat sa fiu cofetar. Îmi plăcea foarte mult să fac diferite dulciuri, biscuiți, torte. Acum le fac doar copiilor. Iar părinții mă vedeau agronom, ei ziceau că acolo se fac mulți bani și poți trăi bine. Dar nu a fost să fiu nici una nici alta. Am plecat în mănăstire, mai întîi în Moldova ,apoi în Rusia. Acolo ne-am și întîlnit cu soțul. Am dorit foarte mult să cînt în cor, dar nu am intrat la Academia de Arte și de aceea am rămas să cint în corul bisericii. Treptat am devenit dăscăliță. Sunt aproape de Domnul și nu-mi pare rău.

Anastasia Gorceag

Care afost reacția părinților?

Au fost împotrivă, ei nu m-au binecuvîntat cînd am plecat în mănăstire. Dar cu timpul s-au împăcat cu gîndul și s-au bucurat că mi-am gasit și eu un rost în viață.

Dar ce spune soțul despre profesia dvs?

El mă susține și e mereu cu mine la rugăciune. El tot a trăit mereu cu Domnul în suflet, de aceea probabil El ne-a și unit.

Știu că părinții dvs au fost împotriva casătoriei, în ce relații sunteți acum cu ei?

Da, cînd încă abia ne cunoscusem și le spusem părinților ei au fost împotriva prieteniei noastre. Dar noi am mers înainte și ne-am căsători. Părinții nu au fost la nuntă. Ei nu doreau sa-l recunoască pe Sergiu ca pe soțul meu, deoarece el venea dintr-o familie de oameni mai saraci, iar noi eram dintre cei mai bogați oameni din Șerpeni. Vă dați seama de ce ei nu ne-au binecuvîntat căsătoria. Abia peste un an de căsătorie a venit tăticul la noi și ne-a binecuvîntat. Acum nu prea ne ajută, chiar de loc, dar ne sunt părinții și-i respectăm. Ei încă nu s-au împăcat cu alegerea mea. Dar eu sunt foarte fericită alături de soțul meu.

Roma, Feodosie și Antonina, ajutorii mamei

Cînd s-a născut cel de-al treilea copil Toader și Victorița aveau cîte 5 și respectiv 3 anișori cum au reacționat ei?

Erau cred că prea mici de a înțelege ce s-a petrecut. Au primit-o foarte bine pe Antonina. Se jucau cu ea. Mă ajutau cu ce puteau.

Cum împărțiți funcțiile în gospodărie?

Eu răspund de copii, în mare parte, dar des cînd eu îs la slujbă soțul are grijă de ei. Tot eu sunt cu bucatele, dar îl ajut pe soț și la îngrijirea grădinei, și la îngrijirea animalelor. Copiii au un orar stabilit de ei însuși. Azi cineva face ordine în casă, altcineva face ordine la bucătărie, iar al treilea (trei sunt mai mari, ceilalți doi încă îs prea mici) are grijă de baie. A doau zi se schimbă, și așa în toată ziua, fac un fel de rotație. și fiecare dintre ei știu în ce zi și ce trebuie să facă. Dar dacî îi rugăm să ne ajute în grădină vin și ne ajută.

Familai Gorceag la masă

Aveți deja 5 copii, mergeți mai departe?

Noi cu sotul cînd ne-am căsătorit ne-am pus în gînd să avem 4 copii, 2 fete și 2 băieți. Pănă a se naște Romanel așa și era. Dar soțul s-a bucurat nespus de mult cînd s-a născut cel de-al 3-lea barbat. Ne-am atins scopul propus, deci ne ajunge, să ne fie ăștea sănătoșii și să-i vedem așezați în viață și vom fi cei mai fericiți.

Cum credeți copiii vor urma calea profesională a mamei lor?

Roma îl ajută pe tăticu la lucru

La momentul dat nu am observat nici o dorință arzătoare puntru ceea ce fac eu la vre-unul dintre cei mai mari, însă mezinul văd că e mai aproape de Dumnezeu, chiar dacă toții copiii trăiesc cu Dumnezeu în suflet. Romanel, mezinul, chiar dacă are numai 3 anișori nu se așează la masă pînă nu spunem Tatăl nostru, și dacă mergem la culcare și eu uit de rugăciunea înainte de somn, el îmi amintește de asta. Dar eu nu-i voi impune pe nici unul ditre ei să aleagă aceeași cale pe care  merg eu. Dacă se vor găsi aici, eu îi voi susține și-i voi ajuta, iar dacă se vor găsi în altă sferă atunci la fel îi voi binecuvânta. La urma urmei e viața lor, eu voi putea doar să-i susțin cu o vorbă caldă cu un sfat bun. Fiecare are dreptul la alegere.

Ce sfaturi le-ați putea da viitoarelor mame?

Orice femeie e dată de Domnul ca să aducă moștenitori. Blestemată este acea femeie ce nu are princi. Fetelor gîndițivă bine ănainte de a face ceva. Mai sus de toate ar trebui să fie legea dumnezeiască și apoi poftele lumești.

Pe colinele Moldovei cresc livezi și vii

Vinul este adevărata bogăţie a Moldovei. Dacă e să privim de sus, conturul ţării noastre seamănă cu un strugure de poamă, iar viticultura în acest sens e cea mai semnificativă carte de vizită a Republicii, fiind renumită pentru vinurile sale unice și de înaltă calitate.

Peste tot în Republica Moldova vezi lanuri întinse de struguri ce stau și se bronzează la soare, apoi se răcoresc în vâltoarea vântului de toamnă, și se spală în roua dimineții, formând în interiorul lor o adevărată fotosinteză ce rezultă cu senzații gustative de ne descries. Când te delectez cu un strugure de poamă de pe câmpiile Moldove ai impresia că reînvie copilul din tine. Și acum îmi amintesc cum furam câte un struguraș, așa ca să nu ne vadă mama, și-l mâncam pe furiș, Doamne cât de gustos mai era.

S-a ținut cont de vechile îndeletniciri moldovenești și de aceea  în Republica Moldova a fost instituită Ziua Naţională a Vinului, sărbătorită în fiecare an în cea de-a doua duminică a lunii octombrie. A fost recunoscută oficial o veche tradiţie autohtonă, atunci când vinul încetează să mai fermenteze, viticultorii îşi invită prietenii şi rudele să aprecieze calitatea şi gustul vinului, dar și munca stăpânului.

Ziua Naţională a Vinului anul acesta este la cea de-a 10 ediție, și s-a sărbătorit  pe 8 și 9 octombrie la Moldexpo. Aici de dimineață s-a început forfota.  Valurile de vizitatori au blocat drumul.  Șoferii localnici sunt  indignați că nu pot trece, însă moldovanul nu se scârbește tare. Unde e de chef, chefuiește până la urmă și nici ploaia, care curge șiroiaie și nici frigul și nici șoferii localnici nu-l opresc.

”Am venit tocmai de la nordul Moldovei. Suntem de dimineață în drum, nu avem mașină personală, de aceea am venit cu autobusul. Poaia nu ne-a speriat, avem umbrelă pentru ea! Am planificat acest sfârșit de săptămână încă de luni, nu putem rata șansa de a gusta din cele mai selecte vinuri din Moldova. Poate că astfel ne va fi mai ușor să găsim băutura potrivită pentru nunta noastră care va fi în noiembrie”, cu o față luminată, chiar dacă era puțin cu buzele vinete de frig și spatele zgribulit, a strigat, pentru a fi auzit,  Andrei, din raionul Râșcani, care a venit la Ziua Vinului  împreună cu viitoarea sa soții Mihaela.

Se cutremură orașul de chef și veselie, căci în premieră  pe parcursul ambelor zile ale sărbătorii, s-a organizat, concursul colectivelor artistice de amatori din teritoriu, evoluând cu patru genuri de artă – ansambluri de dansuri populare, tarafuri, fanfare şi colective vocale folclorice, care nu au permis vizitatorilor să înghețe. Costumele naționale ale artiștilor le-a amintit încă o dată moldovenilor care sunt tradițiile și rădăcinile lor. Prin farmecul cântecelor și mișcărilor ei parcă ne purtau pe colinele Moldovei.

”Pe colinele Moldovei cresc livezi și vii,

Te rog frate-n ospeție pe la noi să vii,

… să guști din roadele toamnei și must din butoi”, este un fragment dintr-un cântec ce a răsunat pentru mine  încă multă vreme după închiderea festivității.

Moldexpo părea un lan mare, pe care cresc ca ciupercile după ploaie tot felul de bunuri, care împrăștiau mirosul peste tot, iar vinul roșu și alb, dulce și sec, tulburel și mai limpede te ademenea din toate colțurile și parcă cânta la nai când era turnat în păhare. Era elementele de decor ce oglindeau bogăția toamnei îți bucurau ochiul și îți încălzeau sufletul. Anume atunci mi-am amintit cum e toamna la sat, când mergi la culesul strugurilor, și apoi cum aștepți cu nerăbdare lângă butoi ca să guști din mustul dulce.

Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare  Vasile Bumacov, sub egida căruia s-a desfăşurat „Ziua Naţională a Vinului”, spre laudă, cu obrajii roșiori, sau de la vinul dulce, sau de la frigul toamnei, a zis că anul acesta sărbătoarea e de mare amploare, deoarece au venit să-și laude produsul muncii zilnice  54 de  companii vitivinicole cu fabricile de vin, care au  amenajat  34 de pavilioane, 20 unităţi de alimentaţie publică şi comerţ, 100 meşteri populari din toate zonele republicii şi peste 30 de reprezentaţi ai asociaţiilor de  apicultori.

În timp ce toată lumea chefuia, o doamnă care nu a dorit să se prezinte se plângea altei doamne: ”iată din pricina că au luat hotărârea de a desfășura ziua Vinului la Moldexpo, noi nu putem prezenta băuturile noastre, nu ne ajung banii ce-i avem la moment pentru a închiria un pavilion aici. Să fi fost în Piața Marii Adunări Naționale, cum și planificase, era altceva”, cu inima tângă aproape cu lacrimi în ochi vorbea femeia. Când am încercat să aflu mai multe detalii a refuzat.

Cum de se ajunge la astfel de situații?  În timp ce unii se veselesc și își laudă munca zilnică, alții plâng în basma de durere. Ar fi trebuit să fie și ei aici. Însă asta nu-i privește pe toți, căci la Moldexpo s-a dat cep la butoaie, iar ăsta e un motiv de mare chef pentru moldovanul nostru. Adesea vinul și muzica sunt pe primul loc, alături de cele mai sacre valori omenești.

 Forfota începută de sâmbătă dimineața abia în noaptea de duminică a încetat, atunci când focurile de artificii au pust punctual, sau poate trei puncte Zilei Internaționale a Vinului.

Viitorul le aparține copiilor

 Frumusețea pe muchie de cuțit

Ați avut vreo dată dorința de a schimba ceva la voi atunci când vă priviați în oglindă?

Poți să îmbraci o altă haină, poți să încalți alte cizme sau pantofi....nimeni nu se va supăra...

Poți să îmbraci o fustă lungă sau scurtă, poți să-ți pui o mască pe față, poți să-ți faci altă coafură...nimeni nu se va supăra...

Dar, nu te poți da pe mâna chirurgului sau dietelor draconice  pentru a-ți schimba corpul pe care-l ai... îl vei mâhni pe Dumnezeu...

Nimeni nu e în drept de a schimba ceva în făptuirea  lui Dumnezeu... El ne-a creat pe fiecare unici în felul său...unul e mai slab, altul e mai durdului, unul are nasul mai lung, altul mai scurt, unul are buze mari, altul le are mai mici, la cineva pieptul e mai mare, la cineva e mai mic, cineva e mai înalt, cineva mai josuț...așa suntem noi, noi toți...chiar și gemenii sunt diferiți!

Nu trebuie să ajungem pe muchia cuțitului pentru a corecta imperfecțiunile corpului nostru...fiecare e frumos în felul său!

Oare sunt mai frumoase acele vedete sau domnișoare care și-au sacrificat viața în numele siluetei? Aici sunt câteva fotografii a persoanelor care au ajuns anorexe în urma dietelor...

Unii poate că nici nu știu ce este anorexia și prin ce se manifestă, de aceea voi face câteva paranteze despre aceată boală.

Anorexia  se explică  prin lipsa poftei de mâncare. Ea provoacă așa zisa  anorexie nervoasă . Cea din urmă este o afecțiune psihiatrică gravă, care presupune tulburări de alimentaţie manifestate printr-o reducere anormală a greutăţii corporale şi o deformare a imaginii propriului corp. Suferinzii se tem că se vor îngrăşa. Conform medicilor, boala afectează în special adolescentele. Iată câteva exemle:

·        Când  a ajuns la medicul de familie adolecenta  avea 44 de kilograme. Diagnosticul: anorexie. Perioadele de menstruaţie au dispărut, iar pe întregul corp a început să-i crească puf. Ruth continua să slăbească.  Avea 31 de kilograme.  Doctorii îi spuseseră că organele ei ar putea ceda în orice moment. După multe proceduri de reabilitare tânăra și-a revenit. Acum are o greutate de 40 de kilograme.

·        Un caz venit direct de pe podiumul de prezentare, este cel al modelului uruguayan Luisel Ramos, tânăra care a murit la vârsta de 22 de ani, în august 2006, după ce timp de trei luni de zile se hrănise numai cu frunze de salată și Cola dietetică, iar în ultimele zile băuse numai apă. Ea a murit chiar în timpul unui show de moda din cursul săptămânii de moda din Montevideo. La momentul morții ajunsese să cantareasca 44 de kilograme la o înălțime de 1,75m. 

·        La fel de cunoscut este și cazul modelului brazilian Ana Carolina Resto, care s-a întâmplat la numai câteva luni după moartea vedetei Ramos. Ana a urmat pentru foarte mult timp o dietă ce se baza exclusiv pe  mere și roșii și a murit în final în noiembrie 2006 din cauza înfometării . Avea pe atunci 21 de ani și ajunsese să cântăreasca 40 de kilograme la o înalțime de 1,72 m. 

Obsesia pentru greutate nu este atât de nouă pe cât s-ar putea crede. Deși în prezent adeseori sunt acuzate vedetele  sau modelierii pentru impunerea unei imagini mult prea fragile și mai nou aproape imposibil de atins: mijloc subtire, cât mai putine kilograme și sâni cât mai mari, acest model aproape că ne-a fost impus prin tradiție.

De exemplu în Grecia încă de prin anul 2100 I.Hr. apăruse corsetul, care avea exact această menire: de a subția foarte mult talia și a scoate sânii în evidență.

În ultimul timp  sunt la modă operațiile estetice. Medicul chirurg din Moldova, Igor Mahovich spune că actual  bărbații tineri se adresează cu scopul de a-și îmbunătăţi aspectul fizic, de exemplu, să corecteze urechile sau nasul, fetele doresc să-și mărească buzele sau sânii, însă nimeni dintre ei nu realizează urmările ce pot apărea după aceste interventii.

Despre chirurgia estetică toata lumea știe câte ceva. O vedem la televizor, în filme, în ziare, pe fețele celebrităților. Operația estetică  îți va îmbunătăți aspectul, dar nu te va face perfectă. Poate să te scape de grăsime, dar nu și de pofta de mâncare, poate  să te întinerească, dar nu și să te mențină tânără, poate să repare greșelile naturii, dar nu și greșelile cuțitului chirurgical.  Aparent e o magie.  Dar operația estetică rămâne o operație care implică anumite riscuri și limite.

Ești pregătită să-ți asumi riscurile? Spre exemplu: secționarea unor nervi, cicatrici mari și vizibile, eșecuri, riscuri legate de anestezie. În plus, s-ar putea ca rezultatele să nu fie cele așteptate.

  Alte complicații posibile: acumularea de lichid în locul inciziei, care va trebui evacuat; o acumulare de sânge sub locul inciziei; sângerare care necesită transfuzie; infecție pe locul operat.  Ai mai multe șanse să rămâi invalid sau o mumie decât să devii sexi…

Dacă credeți că operațiile estetice fac minuni atunci ce veți zice despre Melanie Griffith care  era frumoasă şi sigur ar fi ajuns o doamnă distinsă, dacă nu ar fi făcut o obsesie din a rămâne tânără. Nimeni nu ştie, poate nici măcar ea, câtor operaţii estetice a fost supusă doamna Banderas. Cert e că numeroasele liftinguri i-au dăruit o alură facială care aminteşte de pielea de elefant.

Lolo Ferrari este un alt exemplu, care fiind obsedată de imperfecțiunea exteriorului său a mers prea departe cu operaţiile estetice . Atât de departe că nici nu s-a mai putut întoarce pe lumea asta. Lăsând la o parte faptul că şi-a mărit buzele maxim, Lolo e cunoscută în toată lumea drept femeia cu cei mai mari sâni din lume. 180 de centimetri în circumferinţă şi doi sâni de câte 3 kilograme fiecare, după "doar" 22 de intervenţii chirugicale.Aceste două "minuni" i-au şi provocat moartea lui Lolo, ea murind sufocată în somn sub greutatea acestora.

Nu trebuie neapărat să recurgi la operații plastic și diete istovitoare pentru a arăta bine sau pentru a place sexului opus. E suficient doar să ai un regim alimentar corect, să duci un mod sănătos de viață, să ai grijă de frumusețea pe care ți-a dat-o Dumnezeu, să nu folosești prea multă cosmetic-ea poate distruge piele fină a feței.

Pentru ca în societatea noastră să nu fie astfel de cazuri cred că e necesar de educat tânăra generație la nivel de mentalitate, având permanent în preajma sa un psiholog care ar putea acționa la momentul potrivit cu metodele potrivite. știu că e greu de realizat acest lucru, dar mai știu că nu e imposibil!

Așa că dacă operația estetică sau dietele stricte, necontrolate de medicul specialist par a fi pentru tine soluția rapidă pentru a-ți crește popularitatea, pentru a-ți salva căsnicia sau pentru a avansa mai repede la locul de muncă, ar fi cazul să te mai gândești o data pentru că lucrurile nu sunt tocmai ceea ce par.

Trebuie să înțelegi că acestea nu îți oferă un leac pentru neplăcerea sau nesiguranța  provocată de trăsăturile care nu-ți plac. În schimb, alegerea de a-ți modifica anumite trăsături problematice la nivel de gândire poat  în mod sigur să-ți consolideze încrederea de sine și relațiile cu cei din jur. Totul ține de modul în care reușești să îți "reprogramezi" mintea și să te împaci cu exteriorul pe care îl ai, acesta fiind irepetabil și cel mai ideal pentru personalitatea ta. Fii așa cum ești. Nu tinde spre perfecțiunea exterioară ci spre perfecțiunea interioară!

Doamne, dacă-mi ești prieten,

Cum te lauzi la toți sfinții,

Dă-i în scris poruncă morții,

Să-mi ia calul, nu părinții.

Doamne, dacă-mi ești prieten,

Nu-mi mai otrăvi ursita,

Dă-i în scris poruncă morții,

Să-mi ia calul, nu iubita.

Doamne, dacă-mi ești prieten,

Nu vorbi cu toți zurlii,

Dă-i în scris poruncă morții,

Să-mi ia calul, nu copiii.

Doamne, dacă-mi ești prieten,

Cum tot spui în gura mare,

Înnainte de culcare,

Dă-i în scris poruncă morții,

Cînd și-o pregăti pumnalul,

Să-l înfigă-n mine, Doamne,

și să lasă-n viață calul.

(Adrian Păunescu)

”Orice clipă trebuie trăită cu mare dăriure”
Interviu cu Octavian Grigoriu, realizat de Eugenia Lujanscaia

Octavian Grigoriu

Regizor, profesor de teatru și un bun tată. Octavian Grigoriu se simte bine în toate cele 3 ipostaze și nu obosește de misiunea nobilă ce i-a rămas încă de la tatăl său Grigore Grigoriu, de a continua ceea ce n-a dovedit nici tata.

 La începutul anilor ’90 absolvește Școala de Teatru din cadrul instituție superioare de atunci, azi Academia de Arte Frumoase. Apoi a urmat o primă specializare, azi ar fi un masterat, în cadrul Studioului Moldova-Film, aici fiind organizate cursuri post-universitare pentru a iniția niște tineri în cinematografie, și anume regia fimului documentar. Aceste cursuri au fost create în cadrul Ministerului Culturii. După absolvire a lucrat o scurtă perioadă la Moldova-Film. Debutul profesionis a fost în cinematografie în cadrul filmului documentar.

Cât de productivi au fost primii ani de activitatea în calitate de regizor?

 În acea perioadă, țin minte, am făcut câteva scurt metraje. Unul dintre acestea fiind ”Gol”. Proiecția ”Gol” este despre un meci de fotbal dintre femei. Apoi a urmat un alt scurt metraj numit ”Tenul”, despre tinerii din cadrul Institutului de Arte pe atunci, Facultatea de Plastice, care aveau drept modele niște femei în vârtă, foste profesoare, care fiind victimele regimului, pentru a mai agonisi ceva bani, erau nevoite să pozeze drep modele pentru tânăra generații de pictori. Era o chestie foarte jenantă. Chiar dacă erau și foste balerine care primeau plăcere expunându-ți nuditatea, însă lipsa de bani îi punea pe toți la încercare. Acesta fiind un alt subiect regizat.

Din pacate anii ’90 pentru mulți, dar și pentru mine au fost înspăimântători, deoarece Studioul Moldova-Film și-a încetat de facto existența. A mai rămas emblema și încăperea, însă filme nu se mai faceau. În acest moment eu am fost nevoit să trec drumul și să activez mulți ani în cadrul Studioluli Artistic ”Olimp”, fostul Studiou Literatura Arte, din cadrul Televiziunii Naționale, de pe atunci. Aici am facut un șir de cicluri: Steaua de Vineri, emisiune-eseu despre poezie; Spectroscop, emisiune dedicată artiștilor plastici; documentare televizate cum ar fi ”Trilogia eternă a întoarcerii”,  trei emisiuni despre Mircea Eliade, realizate cu o prezenatoare și autorul de scenariu Angela Aramă. A urmat emisiunea mea de autor, ”Formula Omului”, cei drept au ieșit doar câteva emisiuni. Aș considera-o un proiec al unei emisiuni eseu.

În cadrul acestei emisiuni am regizat și despre o societate aprte. Este vorba de societatea de boschetari care locuia în preajma gunoiștei de afară. S-a constata că acești mizerabili care colectau metale, hârtie, sticlă erau conduși de cine și aveau niște legi aparte.  Unii dintre ei aveau poze în care erau imortalizați ei, până a ajunge boschetari. ”Nu mă privi cum sunt eu acum, vezi cum am fost eu cândva, și judecă-mă după ceea ce am fost, ci nu după ceea ce sunt”, se justificau unii dintre ei, căci pentru dânșii poza înlocuia personajul. De fapt acest subiec răbufnea din dedesuptul societății, era o reflecție destul de precisă a structurii de lucruri care erau pe atunci in societate. Actualmente lucrurile nu  s-a schimbat, acea societate de boschetari de atunci o putem găsi și peste 20 de ani. Alți indivizi, dar aceleași legi eterne a gunoiștii.

Între anii 1993-1995 am făcut la Moscova alte cursuri de regie superioară, în domeniul filmului de ficțiune, în cadrul instituție abilitate, ГОС КИНО Россий, unde erau admise și persoane din Moldova. Am fost în clasa cunoscutului cineast rus, Constantin Hudeacov. În cadrul acestor studii am turnat un film de lung metraj, unicul la moment, care se numea ”Ștreanga papion”.

Teatru de operă și balet din București

Care sunt succesele în calitate de profesor de teatru?

În toamna anului 1995 am revenit în Moldova și am început să profesez în cadrul Facultatății de Arte Frumoase a Universității de stat din Moldova, formând o clasă de teatru popular ”Dialog”. Mai bine de 16 ani împreună cu studenții universității montăm spectacole. Împreună cu prima promoție am realizat un spectacol televizat numit ”Sacrificiul de dimineață”, despre o imaginară civilizație antică care în fiecare dimineață în ajunul răsăritului își sacrificau câte 8 tineri, jertfă pentru soarele care urma să răsară. Mentalitatea civilizației era axată pe principiul sacrificiului. Sacrificiul era instrumentul de diriguire a societății. Avea reflecții în societatea noastră, care la sfârșitul mileniului a sacrificat viitorul copiilor săi. Este vorba și de sistemul de invățamânt, în care dascălii au devenit niște manageri.

Spectacole montate:  ”Patima Roșie” de Mihai Sorbu, prezintă o melodramă care are aspecte froidiste, dar totuși reținută în niște tradiții clasice. A fost cu mult drag primită de public și studenți.

Fragment din piesa ”Visul Uncheșului”, București 2011

”Ivona-principesa Burgundiei” este un spectacol parabulă, în care cu multă ingeniozitate sunt contrapuse indulgența viciilor. Iubirea ca instrument al purgatoriului, de eliberare de aceste vicii.

”Visul uncheașului” după nuvela lui Dostoevski cu același nume. Marele scriitor rus, în toată creaţia sa, a cercetat adâncimile sufletului omenesc, ale omului care, în diferite situaţii, este mereu altul, cu stări sufleteşti dificile de care nu-i scutit nimeni pe durata vieţii sale.  Spectacolul scoate în evidență lăcomia și alte vicii omenești.

Ce va motivat să creați film omagiu lui Loteanu?

În 2007 am realizat un film de lung metraj, ”Lupul marilor drumuri”, film în memoria lui Emil Loteanu. Acest film a fost montat peste 4 ani de când trecuse în neființă și a venit ca un gest firesc al recunoștinței și a memorie vii a maestrului. Este un film portret, care conturează un drum, dar care nu abolește tema, deoarece Loteanu în expresiile sale este atât de polivalent încât nu-l poți cuprinde nici chiar în 6 episoade pe care le-am realizat recent: ”Clipa lui Emil Loteanu”. El a fost un om deosebit. Loteanu obsevra spațiul cu o intensitate debordantă. Avea o atenție deosebită. Obișnuia să citească ziare, să privească la televizor și să vorbească cu noi.

Îmi aduc aminte, odată m-a chemat la el acasă, pe atunci învățam la Moscova, dar mi-a spus să-mi iau cu mine niște sacoșe mari. Nu știam pentru ce. Am ajuns la el. M-a condus în biblioteca sa și mi-a arătat la un raft cu cărți și mi-a zis: ”Uite ia cărțile astea, ți le dăruiesc”. Eu nu am înțeles gestul, dar am început grijuliu să la pun câte pe una în sacoșe. ”Ce faci Octaviane? Cartea când o iai trebuie să o răsfoiești să primește plăcere și să vezi ce conține ea, ce informație aduce”, mi-a spus atunci cu blândețe de părinte Loteanu. De atunci am înteles că orice clipă trebiue trăită cu mare dăriure și cu rost.

La filmul lui Loteanu s-a plâns și s-a trăit extazul pe toate continentele lumii. Filmele lui au fost vizionate de peste un miliard de oameni.

Recent am asistat la serata de comemorare în Moscova,  în ziua când Loteanu ar fi împlinit 75 de ani și am înțeles că el și azi mai este prezent în memoria rușilor. Casa ciniaștilor de mult nu a mai cunoscut asemenea manifestare de amploare plină de temperament lotenian. Iar poeziile scrise de maiestru confirmă că el și-a supravețuit moartea. Mult m-am gândit cum s-ar putea ca această zi de 6 noiembrie să rămână perpetuă în timp și am hotărât să fac un film despre marele maiestru, căci toată viața sa a făcut doar film, și am editat și o colecție de versuri (de-a lui Loteanu), care poate fi mereu purtată în buzunarul interior. Atât de puțin pentru un om atât de mare.

Octavian Grigoriu și fiul saă Cristian Grigoriu

Știm ca aveți 4 copii, povesți-ne câte ceva despre ei.

Familia îmi este mare. Băiatul cel mai mare, Cristian, e la București, face școala de actorie. El e un vlăstar pe măsura bunicului său. Are trăsături comune și cu unchiul său, Traian Grigoriu, care a murit peste jumătate de an după moartea lui Grigore Grigoriu. Traian fiind un actor prin excelență, realizând o sumedenie de roluri, nu știu prin ce mister el și-a lăsat darul lui Cristi. Vocea lui în tonalități reverberează vocea lui Traian. Probabil într-un plan extraterestru spiritele sânt cumva prinse într-un joc reciproc, infinit de expresii.

Fata mai mare, Catinca e în clasa a VIII-a la Liceul de Arte Estetice și are un program artistic destul de vast: ansamblul de violoniști ”Taraful”, corul, vioara, etc.

Catinca visează să devină profesoară, iar acest lucru și mă înduioșează și mă bucură faptul că în zilele noastre o domnișoară dorește să devină călăuză în viața unor persoane în devenire, a unor puști.

Traian, băiatul mai mic, are 5 anișori. Într-un anumit sens e chiar filozof, ultima pierlă de a sa: ”Mai mult decât glumele îmi plac gumele”. Se află într-o continuă comunicare cu surioara sa mai mici Octavia, dânsa fiind mai micu cu doi ani. Ambii sunt peste măsură de inventivi. Calculatorul e jucăria lor preferată. Sunt doi melomani încrâncenați, adesea fredonează melodii cu o precizie surprinzîtoare.

Eu îi iubesc pe toți și indiferent ce drum își vor alege în viață eu îi voi susține în toate.