Viitorul le aparține copiilor

 Frumusețea pe muchie de cuțit

Ați avut vreo dată dorința de a schimba ceva la voi atunci când vă priviați în oglindă?

Poți să îmbraci o altă haină, poți să încalți alte cizme sau pantofi....nimeni nu se va supăra...

Poți să îmbraci o fustă lungă sau scurtă, poți să-ți pui o mască pe față, poți să-ți faci altă coafură...nimeni nu se va supăra...

Dar, nu te poți da pe mâna chirurgului sau dietelor draconice  pentru a-ți schimba corpul pe care-l ai... îl vei mâhni pe Dumnezeu...

Nimeni nu e în drept de a schimba ceva în făptuirea  lui Dumnezeu... El ne-a creat pe fiecare unici în felul său...unul e mai slab, altul e mai durdului, unul are nasul mai lung, altul mai scurt, unul are buze mari, altul le are mai mici, la cineva pieptul e mai mare, la cineva e mai mic, cineva e mai înalt, cineva mai josuț...așa suntem noi, noi toți...chiar și gemenii sunt diferiți!

Nu trebuie să ajungem pe muchia cuțitului pentru a corecta imperfecțiunile corpului nostru...fiecare e frumos în felul său!

Oare sunt mai frumoase acele vedete sau domnișoare care și-au sacrificat viața în numele siluetei? Aici sunt câteva fotografii a persoanelor care au ajuns anorexe în urma dietelor...

Unii poate că nici nu știu ce este anorexia și prin ce se manifestă, de aceea voi face câteva paranteze despre aceată boală.

Anorexia  se explică  prin lipsa poftei de mâncare. Ea provoacă așa zisa  anorexie nervoasă . Cea din urmă este o afecțiune psihiatrică gravă, care presupune tulburări de alimentaţie manifestate printr-o reducere anormală a greutăţii corporale şi o deformare a imaginii propriului corp. Suferinzii se tem că se vor îngrăşa. Conform medicilor, boala afectează în special adolescentele. Iată câteva exemle:

·        Când  a ajuns la medicul de familie adolecenta  avea 44 de kilograme. Diagnosticul: anorexie. Perioadele de menstruaţie au dispărut, iar pe întregul corp a început să-i crească puf. Ruth continua să slăbească.  Avea 31 de kilograme.  Doctorii îi spuseseră că organele ei ar putea ceda în orice moment. După multe proceduri de reabilitare tânăra și-a revenit. Acum are o greutate de 40 de kilograme.

·        Un caz venit direct de pe podiumul de prezentare, este cel al modelului uruguayan Luisel Ramos, tânăra care a murit la vârsta de 22 de ani, în august 2006, după ce timp de trei luni de zile se hrănise numai cu frunze de salată și Cola dietetică, iar în ultimele zile băuse numai apă. Ea a murit chiar în timpul unui show de moda din cursul săptămânii de moda din Montevideo. La momentul morții ajunsese să cantareasca 44 de kilograme la o înălțime de 1,75m. 

·        La fel de cunoscut este și cazul modelului brazilian Ana Carolina Resto, care s-a întâmplat la numai câteva luni după moartea vedetei Ramos. Ana a urmat pentru foarte mult timp o dietă ce se baza exclusiv pe  mere și roșii și a murit în final în noiembrie 2006 din cauza înfometării . Avea pe atunci 21 de ani și ajunsese să cântăreasca 40 de kilograme la o înalțime de 1,72 m. 

Obsesia pentru greutate nu este atât de nouă pe cât s-ar putea crede. Deși în prezent adeseori sunt acuzate vedetele  sau modelierii pentru impunerea unei imagini mult prea fragile și mai nou aproape imposibil de atins: mijloc subtire, cât mai putine kilograme și sâni cât mai mari, acest model aproape că ne-a fost impus prin tradiție.

De exemplu în Grecia încă de prin anul 2100 I.Hr. apăruse corsetul, care avea exact această menire: de a subția foarte mult talia și a scoate sânii în evidență.

În ultimul timp  sunt la modă operațiile estetice. Medicul chirurg din Moldova, Igor Mahovich spune că actual  bărbații tineri se adresează cu scopul de a-și îmbunătăţi aspectul fizic, de exemplu, să corecteze urechile sau nasul, fetele doresc să-și mărească buzele sau sânii, însă nimeni dintre ei nu realizează urmările ce pot apărea după aceste interventii.

Despre chirurgia estetică toata lumea știe câte ceva. O vedem la televizor, în filme, în ziare, pe fețele celebrităților. Operația estetică  îți va îmbunătăți aspectul, dar nu te va face perfectă. Poate să te scape de grăsime, dar nu și de pofta de mâncare, poate  să te întinerească, dar nu și să te mențină tânără, poate să repare greșelile naturii, dar nu și greșelile cuțitului chirurgical.  Aparent e o magie.  Dar operația estetică rămâne o operație care implică anumite riscuri și limite.

Ești pregătită să-ți asumi riscurile? Spre exemplu: secționarea unor nervi, cicatrici mari și vizibile, eșecuri, riscuri legate de anestezie. În plus, s-ar putea ca rezultatele să nu fie cele așteptate.

  Alte complicații posibile: acumularea de lichid în locul inciziei, care va trebui evacuat; o acumulare de sânge sub locul inciziei; sângerare care necesită transfuzie; infecție pe locul operat.  Ai mai multe șanse să rămâi invalid sau o mumie decât să devii sexi…

Dacă credeți că operațiile estetice fac minuni atunci ce veți zice despre Melanie Griffith care  era frumoasă şi sigur ar fi ajuns o doamnă distinsă, dacă nu ar fi făcut o obsesie din a rămâne tânără. Nimeni nu ştie, poate nici măcar ea, câtor operaţii estetice a fost supusă doamna Banderas. Cert e că numeroasele liftinguri i-au dăruit o alură facială care aminteşte de pielea de elefant.

Lolo Ferrari este un alt exemplu, care fiind obsedată de imperfecțiunea exteriorului său a mers prea departe cu operaţiile estetice . Atât de departe că nici nu s-a mai putut întoarce pe lumea asta. Lăsând la o parte faptul că şi-a mărit buzele maxim, Lolo e cunoscută în toată lumea drept femeia cu cei mai mari sâni din lume. 180 de centimetri în circumferinţă şi doi sâni de câte 3 kilograme fiecare, după "doar" 22 de intervenţii chirugicale.Aceste două "minuni" i-au şi provocat moartea lui Lolo, ea murind sufocată în somn sub greutatea acestora.

Nu trebuie neapărat să recurgi la operații plastic și diete istovitoare pentru a arăta bine sau pentru a place sexului opus. E suficient doar să ai un regim alimentar corect, să duci un mod sănătos de viață, să ai grijă de frumusețea pe care ți-a dat-o Dumnezeu, să nu folosești prea multă cosmetic-ea poate distruge piele fină a feței.

Pentru ca în societatea noastră să nu fie astfel de cazuri cred că e necesar de educat tânăra generație la nivel de mentalitate, având permanent în preajma sa un psiholog care ar putea acționa la momentul potrivit cu metodele potrivite. știu că e greu de realizat acest lucru, dar mai știu că nu e imposibil!

Așa că dacă operația estetică sau dietele stricte, necontrolate de medicul specialist par a fi pentru tine soluția rapidă pentru a-ți crește popularitatea, pentru a-ți salva căsnicia sau pentru a avansa mai repede la locul de muncă, ar fi cazul să te mai gândești o data pentru că lucrurile nu sunt tocmai ceea ce par.

Trebuie să înțelegi că acestea nu îți oferă un leac pentru neplăcerea sau nesiguranța  provocată de trăsăturile care nu-ți plac. În schimb, alegerea de a-ți modifica anumite trăsături problematice la nivel de gândire poat  în mod sigur să-ți consolideze încrederea de sine și relațiile cu cei din jur. Totul ține de modul în care reușești să îți "reprogramezi" mintea și să te împaci cu exteriorul pe care îl ai, acesta fiind irepetabil și cel mai ideal pentru personalitatea ta. Fii așa cum ești. Nu tinde spre perfecțiunea exterioară ci spre perfecțiunea interioară!

Doamne, dacă-mi ești prieten,

Cum te lauzi la toți sfinții,

Dă-i în scris poruncă morții,

Să-mi ia calul, nu părinții.

Doamne, dacă-mi ești prieten,

Nu-mi mai otrăvi ursita,

Dă-i în scris poruncă morții,

Să-mi ia calul, nu iubita.

Doamne, dacă-mi ești prieten,

Nu vorbi cu toți zurlii,

Dă-i în scris poruncă morții,

Să-mi ia calul, nu copiii.

Doamne, dacă-mi ești prieten,

Cum tot spui în gura mare,

Înnainte de culcare,

Dă-i în scris poruncă morții,

Cînd și-o pregăti pumnalul,

Să-l înfigă-n mine, Doamne,

și să lasă-n viață calul.

(Adrian Păunescu)

”Orice clipă trebuie trăită cu mare dăriure”
Interviu cu Octavian Grigoriu, realizat de Eugenia Lujanscaia

Octavian Grigoriu

Regizor, profesor de teatru și un bun tată. Octavian Grigoriu se simte bine în toate cele 3 ipostaze și nu obosește de misiunea nobilă ce i-a rămas încă de la tatăl său Grigore Grigoriu, de a continua ceea ce n-a dovedit nici tata.

 La începutul anilor ’90 absolvește Școala de Teatru din cadrul instituție superioare de atunci, azi Academia de Arte Frumoase. Apoi a urmat o primă specializare, azi ar fi un masterat, în cadrul Studioului Moldova-Film, aici fiind organizate cursuri post-universitare pentru a iniția niște tineri în cinematografie, și anume regia fimului documentar. Aceste cursuri au fost create în cadrul Ministerului Culturii. După absolvire a lucrat o scurtă perioadă la Moldova-Film. Debutul profesionis a fost în cinematografie în cadrul filmului documentar.

Cât de productivi au fost primii ani de activitatea în calitate de regizor?

 În acea perioadă, țin minte, am făcut câteva scurt metraje. Unul dintre acestea fiind ”Gol”. Proiecția ”Gol” este despre un meci de fotbal dintre femei. Apoi a urmat un alt scurt metraj numit ”Tenul”, despre tinerii din cadrul Institutului de Arte pe atunci, Facultatea de Plastice, care aveau drept modele niște femei în vârtă, foste profesoare, care fiind victimele regimului, pentru a mai agonisi ceva bani, erau nevoite să pozeze drep modele pentru tânăra generații de pictori. Era o chestie foarte jenantă. Chiar dacă erau și foste balerine care primeau plăcere expunându-ți nuditatea, însă lipsa de bani îi punea pe toți la încercare. Acesta fiind un alt subiect regizat.

Din pacate anii ’90 pentru mulți, dar și pentru mine au fost înspăimântători, deoarece Studioul Moldova-Film și-a încetat de facto existența. A mai rămas emblema și încăperea, însă filme nu se mai faceau. În acest moment eu am fost nevoit să trec drumul și să activez mulți ani în cadrul Studioluli Artistic ”Olimp”, fostul Studiou Literatura Arte, din cadrul Televiziunii Naționale, de pe atunci. Aici am facut un șir de cicluri: Steaua de Vineri, emisiune-eseu despre poezie; Spectroscop, emisiune dedicată artiștilor plastici; documentare televizate cum ar fi ”Trilogia eternă a întoarcerii”,  trei emisiuni despre Mircea Eliade, realizate cu o prezenatoare și autorul de scenariu Angela Aramă. A urmat emisiunea mea de autor, ”Formula Omului”, cei drept au ieșit doar câteva emisiuni. Aș considera-o un proiec al unei emisiuni eseu.

În cadrul acestei emisiuni am regizat și despre o societate aprte. Este vorba de societatea de boschetari care locuia în preajma gunoiștei de afară. S-a constata că acești mizerabili care colectau metale, hârtie, sticlă erau conduși de cine și aveau niște legi aparte.  Unii dintre ei aveau poze în care erau imortalizați ei, până a ajunge boschetari. ”Nu mă privi cum sunt eu acum, vezi cum am fost eu cândva, și judecă-mă după ceea ce am fost, ci nu după ceea ce sunt”, se justificau unii dintre ei, căci pentru dânșii poza înlocuia personajul. De fapt acest subiec răbufnea din dedesuptul societății, era o reflecție destul de precisă a structurii de lucruri care erau pe atunci in societate. Actualmente lucrurile nu  s-a schimbat, acea societate de boschetari de atunci o putem găsi și peste 20 de ani. Alți indivizi, dar aceleași legi eterne a gunoiștii.

Între anii 1993-1995 am făcut la Moscova alte cursuri de regie superioară, în domeniul filmului de ficțiune, în cadrul instituție abilitate, ГОС КИНО Россий, unde erau admise și persoane din Moldova. Am fost în clasa cunoscutului cineast rus, Constantin Hudeacov. În cadrul acestor studii am turnat un film de lung metraj, unicul la moment, care se numea ”Ștreanga papion”.

Teatru de operă și balet din București

Care sunt succesele în calitate de profesor de teatru?

În toamna anului 1995 am revenit în Moldova și am început să profesez în cadrul Facultatății de Arte Frumoase a Universității de stat din Moldova, formând o clasă de teatru popular ”Dialog”. Mai bine de 16 ani împreună cu studenții universității montăm spectacole. Împreună cu prima promoție am realizat un spectacol televizat numit ”Sacrificiul de dimineață”, despre o imaginară civilizație antică care în fiecare dimineață în ajunul răsăritului își sacrificau câte 8 tineri, jertfă pentru soarele care urma să răsară. Mentalitatea civilizației era axată pe principiul sacrificiului. Sacrificiul era instrumentul de diriguire a societății. Avea reflecții în societatea noastră, care la sfârșitul mileniului a sacrificat viitorul copiilor săi. Este vorba și de sistemul de invățamânt, în care dascălii au devenit niște manageri.

Spectacole montate:  ”Patima Roșie” de Mihai Sorbu, prezintă o melodramă care are aspecte froidiste, dar totuși reținută în niște tradiții clasice. A fost cu mult drag primită de public și studenți.

Fragment din piesa ”Visul Uncheșului”, București 2011

”Ivona-principesa Burgundiei” este un spectacol parabulă, în care cu multă ingeniozitate sunt contrapuse indulgența viciilor. Iubirea ca instrument al purgatoriului, de eliberare de aceste vicii.

”Visul uncheașului” după nuvela lui Dostoevski cu același nume. Marele scriitor rus, în toată creaţia sa, a cercetat adâncimile sufletului omenesc, ale omului care, în diferite situaţii, este mereu altul, cu stări sufleteşti dificile de care nu-i scutit nimeni pe durata vieţii sale.  Spectacolul scoate în evidență lăcomia și alte vicii omenești.

Ce va motivat să creați film omagiu lui Loteanu?

În 2007 am realizat un film de lung metraj, ”Lupul marilor drumuri”, film în memoria lui Emil Loteanu. Acest film a fost montat peste 4 ani de când trecuse în neființă și a venit ca un gest firesc al recunoștinței și a memorie vii a maestrului. Este un film portret, care conturează un drum, dar care nu abolește tema, deoarece Loteanu în expresiile sale este atât de polivalent încât nu-l poți cuprinde nici chiar în 6 episoade pe care le-am realizat recent: ”Clipa lui Emil Loteanu”. El a fost un om deosebit. Loteanu obsevra spațiul cu o intensitate debordantă. Avea o atenție deosebită. Obișnuia să citească ziare, să privească la televizor și să vorbească cu noi.

Îmi aduc aminte, odată m-a chemat la el acasă, pe atunci învățam la Moscova, dar mi-a spus să-mi iau cu mine niște sacoșe mari. Nu știam pentru ce. Am ajuns la el. M-a condus în biblioteca sa și mi-a arătat la un raft cu cărți și mi-a zis: ”Uite ia cărțile astea, ți le dăruiesc”. Eu nu am înțeles gestul, dar am început grijuliu să la pun câte pe una în sacoșe. ”Ce faci Octaviane? Cartea când o iai trebuie să o răsfoiești să primește plăcere și să vezi ce conține ea, ce informație aduce”, mi-a spus atunci cu blândețe de părinte Loteanu. De atunci am înteles că orice clipă trebiue trăită cu mare dăriure și cu rost.

La filmul lui Loteanu s-a plâns și s-a trăit extazul pe toate continentele lumii. Filmele lui au fost vizionate de peste un miliard de oameni.

Recent am asistat la serata de comemorare în Moscova,  în ziua când Loteanu ar fi împlinit 75 de ani și am înțeles că el și azi mai este prezent în memoria rușilor. Casa ciniaștilor de mult nu a mai cunoscut asemenea manifestare de amploare plină de temperament lotenian. Iar poeziile scrise de maiestru confirmă că el și-a supravețuit moartea. Mult m-am gândit cum s-ar putea ca această zi de 6 noiembrie să rămână perpetuă în timp și am hotărât să fac un film despre marele maiestru, căci toată viața sa a făcut doar film, și am editat și o colecție de versuri (de-a lui Loteanu), care poate fi mereu purtată în buzunarul interior. Atât de puțin pentru un om atât de mare.

Octavian Grigoriu și fiul saă Cristian Grigoriu

Știm ca aveți 4 copii, povesți-ne câte ceva despre ei.

Familia îmi este mare. Băiatul cel mai mare, Cristian, e la București, face școala de actorie. El e un vlăstar pe măsura bunicului său. Are trăsături comune și cu unchiul său, Traian Grigoriu, care a murit peste jumătate de an după moartea lui Grigore Grigoriu. Traian fiind un actor prin excelență, realizând o sumedenie de roluri, nu știu prin ce mister el și-a lăsat darul lui Cristi. Vocea lui în tonalități reverberează vocea lui Traian. Probabil într-un plan extraterestru spiritele sânt cumva prinse într-un joc reciproc, infinit de expresii.

Fata mai mare, Catinca e în clasa a VIII-a la Liceul de Arte Estetice și are un program artistic destul de vast: ansamblul de violoniști ”Taraful”, corul, vioara, etc.

Catinca visează să devină profesoară, iar acest lucru și mă înduioșează și mă bucură faptul că în zilele noastre o domnișoară dorește să devină călăuză în viața unor persoane în devenire, a unor puști.

Traian, băiatul mai mic, are 5 anișori. Într-un anumit sens e chiar filozof, ultima pierlă de a sa: ”Mai mult decât glumele îmi plac gumele”. Se află într-o continuă comunicare cu surioara sa mai mici Octavia, dânsa fiind mai micu cu doi ani. Ambii sunt peste măsură de inventivi. Calculatorul e jucăria lor preferată. Sunt doi melomani încrâncenați, adesea fredonează melodii cu o precizie surprinzîtoare.

Eu îi iubesc pe toți și indiferent ce drum își vor alege în viață eu îi voi susține în toate.

Copiii care-L laudă pe Domnul

 ”În afara Bisericii nu există mântuire” spunea Sfântul Ciprian al Cartaginei în secolul III. Cei care frecventează regulat Biserica știu că Sfânta Liturghie este jertfa nesângeroasă care perpetuează și actualizează efectele sfințitoare ale Jertfei de pe Golgota; este taina Împărtășirii cu Sfântul Trup și Sânge al Mântuitorului Hristos; este miezul vieții creștine. Nu ne putem mântui decât în relație cu Hristos prin Biserică. Despre acestea ne relatează Laurențiu Dumitru, în lucrarea sa întitulată ”Hristos și tinerii”(editura Egumenița, Galați 2005).

Cu regret, însă, numărul merenilor care vin la închinare este flexibil și nu prea figurează printre ei tineri. Acest lucru s-ar putea explica datorită faptului că suntem în secolul XXI în care tehnologiile moderne ( sau cum le mai zic, de ultimă modă, sau generație) au cuprins întreaga lume. Actualmente tinerii au alte interese. Mulți dintre ei ar prefera să stea acasă în fața notebook-ului și să navigheze pe  internet, decât să vină la rugăciune în casa Domnului.

Ne bucură faptul că în satul Speia, raionul Anenii Noi, lucrurile stau puțin altfel. Cu binecuvântarea părintelui Gheorghie, parohul Bisericii ”Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din acest sat, profesoara de limbă și literatură română Lidia Cucoș a încercat de a atrage tinerii la Liturghie prin înființarea corului de copii, care actualmente însoțește fiecare slujbă oficiată aici.

În anul 2007 părintele Gheorchie împreună cu dăscălița Bisericii Anastasia Gorceag i-au propus doamnei Lidia să formeze o grupă de copii de la gimnaziul din sat, care ar cânta cântecele pascal de Paști și colindele de Crăciun, pentru a face slujbele în aceste Zile Mari, mai deosebite, fiind astfel plăcute Domnului, dar și merenilor. Cu ajutorul  bunului Dumnezeu și cu sârguința doamnei Lidia, dar și a copiilor, la slujba de Paști din 2007 au răsunat și glasurile tinere ale începătorilor coriști.

”Începutul a fost cam anevoios. Vocile încă nu erau cizelate. Era prima lor experiență în acest domeniu. Însă copiii s-au isprăvit cu minune.” Ne-a spus doamna Lidia Cucoș. Tot ea ne-am mai zis că la început erau alți copiii și că pe atunci au fost ajutați de Andrian Safciuc, care făcea  Seminarul Teologic.

Dăscălița Bisericii, Anastasia ne-a spus că un rol mare pentru început l-a jucat Doina Ceban (pe atunci era încă elevă la gimnaziul din sat), care are vocea I, ea a fost cea care i-a ajutat pe colegi să prindă cu mai mare ușurință melodia cântecelor. ”Copiii au depus mult efort, deoarece nu au studii muzicale și nu cântam după note ci la auz, însă vă dați bine seama cât e de greu de cântat la auz...unul prinde într-un fel, altul în alt fel”, ne-a spus doamna Anastasia.

”Trebuie să implicăm și tinerii în viața de zi cu zi a Bisericii, însă pentru aceasta ei trebuie atrași cu ceva. De aceea ne-am gândit că n-ar fi rău dacă măcar la sărbătorile mari ar răsuna și glasurile tinerei generații” a zis părintele Gheorghie, parohul Bisericii ” Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din sat.

Din anul 2009 tânărul cor susținut de dăscălița Bisericii și de doamna Lidia Cucoș, care își asumă și rolul de dirijor al corului, a început să-L bucure pe Domnul și pe enoriași în fiecare zi de sărbătoare, în special duminica. Astfel tinerii au început a interpreta bucăți din Sfânta Liturghie (spre exemplu Tatăl Nostru, Ecteniile, Cuvine-se cu Adevărat) în fiecare Duminică. ”Se sculau dis-de-dimineață și cu binecuvântarea și chemarea Domnului veneau la Sfânta Liturghie. De la început cu lacrimi, mai apoi cu râvnă și mare satisfacere sufletească. Unii au terminat studiile și rar calcă pragul Bisericii, iar alții au venit în locul lor, și doar cei ce au adevărată credință și chemare au rămas”, ne-a spus doamna Lidia. Ea a mai adăugat că de câtva timp împreună cu Ina Crăciun, care face și școala muzicală au început a cânta pe note. ”Totuși e mult mai ușor când este cineva care se pricepe în ale cântecului”, a mai adăugat doamna Cucoș.

De la început aceste schimbări au stârnit dubii și neîncredere în rândurile horistelor (doamnelor ce cântă în strană împreună cu dăscălița Bisericii), doarece nu erau convinse că o mână de copiii ar putea cânta atât de frumos și plăcut auzului. Mai era la mijloc și obișnuința omenească. Omul, dacă deprinde ceva, adesea greu asimilează schimbările. Însă, din fericire acum corul de copiii și horistele sunt asemeni unui organism întreg.

Enoriașii, însă, au primit aceste schimbări ca pe o necesitate stringentă. ”Suntem bucuroși că Bunul Dumnezeu le dă putere și răbdare acestor copiii și în fiecare duminică vin la Sfânta Liturghie și-l Bucură și pe Dumnezeu și pe noi. Eu personal mă duc acasă cu o mare satisfacese sufletească de la cântările lor. E un dar de la Dumnezeu cu care se împart zi de zi”, ne-a spus doamna Zinaida, care vine la închinare la această Biserică.

Copiii într-un glas spun că părinții i-au susținut și i-au ajutat cu ce au putut, nu le-au interzis să frecventeze acest cor. Mulți dintre ei afirmă că au ignorat orice reproșuri din partea colegilor de școală și mereu s-au mândrit cu harul și chemarea lor. Însă Ana, spune că la început i-a fost greu să recunoască că vine la Biserică și că se numără printre cei ce cântă Domnului. ”Îmi era rușine, ba chiar poate că și acum încă imi mai e să recunosc că cânt la Biserică. Asta e din pricina că nu vreau să mă laud, sau poate că nu vreau să fiu izolată de ceilalți, deoarece pot primi reproșuri de genul: ”tu cânți la Biserică, tu ai alte idei, tu nu ești cu noi ci împotriva noastră”. La  început la nimeni nu spuneam că merg la Biserică, uneori îmi scoteam și basmaua din cap, doar ca să nu fiu surprinsă că vin sau mă duc la Biseică. A fost greu. Acum însă am înțeles că ageastă deghizare, această mască e zadarnică, cel ce va dori să mă primească, mă va primi așa cum sunt”.

Tinerii spun că datorită laudelor ce le aduc  Domnului în fiecare Duminică au devenit mai răbdători, mai toleranți, mai înțelegători. Privesc lucrurile din altă perspectivă, din punc de vedere al adevăratei credințe.

Pentru sârguința depusă preotul Gheorghie le-a îmânat copiilor de Crăciun câte o diplomă și câte un mic cadou de la Moș Crăciun. ”Am făcut acest ges făcut pentru a stimula și încuraja activismul în rândul tinerilor”, ne-a zis părintele Gheorghie.

Tinerii ce cântă în cor anul acesta au absolvit gimnaziul din sat și curând își vor lua zborul în lumea mare, însă în urma lor rămâne așa numita tânăra generații care prinde firul chemării și cu smerenie aduce laude Domnului. și cu această ocazie dășcălița Bisericii, Anastasia, le-a spus tinerilor un mesaj de rămas bun:

”În timpul slujbei am simțit un gol în suflet, îmi aruncam ochii spre cafastru și simțeam un pustiu. Am înțeles că încă nu m-am învățat să mă pot despărți de prietenii dragi. Ați fost pentru mine bucuria ce o are o mamă pentru copii.

Dragii mei, a sosit vreamea să faceți primii pași în viața matură, de veți întâlni greutăți, să vă amintiți de ferarul ce lucrează fierul. Fierul trece prin foc, apă și lovitură, iar de rezistă și nu se rupe, devine obiect de mare preț și de o rară frumusețe. Veți alege o profesie iubită. Ea poate să vă ceară să vă jertfiți, vă rog să fiți tari, chiar de va fi nevoie să jertfiți și o dragoste.

A te jertfi pentru aproapele tău înseamnă a iubi cu adevărat, a împlini porunca Domnului.

”Iubiți-vă unii pe alții”. Tot ce veți face, vă rog, să faceți spre slavă lui Dumnezeu.

Cu drag, dascălul vostru, Anastasia”

Întra-adevăr sunt niște copii talentați și deosebiți. după cum ne relatează și cei ce vin regulat la Biserică, de când au început a cânta copiii la Sfânta Liturghie au început a veni mai mulți mereni. Vin și părinții acestro minunați copiii, dar și cei care mai rar călcau pragul Bisericii.

Orice copil este un fenomen, însă nu orice fenomin ajunge minune!

 

Eugenia Lujanscaia

Biserica ” Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din s. Speia la 100 de ani

Fiecare Sfânt Lăcaș al Domnului își are istoria sa, care mai tragică, care mai puțin tragică. Unele au continuare până în zilele noastre, altele deja s-au dat uitării. Înălțată acum o sută de ani, Biserica din satul Speia, rainol Anenii Noi, are o zbuciumată istorie, însă își continuă activitatea și în zilele noastre.

Această Sfîntă Biserică cu hramul  ” Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, din s.Speia, raionul Anenii-Noi,  este sfinţită de Preafericitul Alexii-II, Patriarhul Moscovei şi a Întregii Rusii, împreună cu Înalt Prea Sfinţitul Vladimir, Mitropolitul Rostovului şi Novocercasului, Înal Prea Sfinţitul Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei(Biserica Romînă), Înalt Prea Sfinţitul Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi a Întregii Moldove, Prea Sfinţitul Arsenii, Episcopul Istrinscului, Prea Sfinţitul Petru, Episcopul Bălţului, Prea Sfinţitul Vichentii,  Episcopul Benderului şi alte feţe bisericeşti.

Conform istorie  Biserica ” Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”  din satul Speia, raionul Anenii Noi, îşi datorează existenţa sa marelui boier Leonard Gheorghe Pavlovici. Boierul fiind originar din Sankt Petersburg, avea vilă, moşie în satul Speia. La dorinţa şi iniţiativa lui s-au început lucrările de construcţie a viitoarei biserici chiar pe teritoriul moşiei sale.

Clădirea bisericii a fost construită după proiectul din Sankt-Petersbug dar micşorat, de proporţii mai mici decît cele stabilite iniţial în proiect. Proiectul a fost elaborat de  inginerul – tehnolog I. Tlonoveci. Arhitectorul principal a fost N. Procopovici (dânsul era архитектор Херсонской Епархиальной Губерний).

Lucrările de construcţie a bisericii au început în anul 1908, iar la 15 octombrie 1911 este trimis un document la Bender, în care se stipulează că construcţia bisericii din satul Speia a fost finisată şi tot în acest document se   propune data de 22 octombrie 1911 pentru sfinţirea bisericii. (Documentul poate fi găsit în arhiva centrală a R. Moldova, fond 6, scrierea IV, doc. 1339, pag.16).

După ce biserica a fost sfinţită în 1911, a fost deschisă şi a funcţionat pînă la război(1944).  Pe timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, în cadrul luptelor de apărare a patriei, biserica a fost ciuruită toată de gloanţe. Despre asta ne vorbesc păreții bisericii, care au fost restabiliți după reconstrucție.

După război, clădirea bisericii a servit ca depozit de grîu, apoi de cărbune (1948-1968), iar mai tîrziu a devenit şi fermă de iepuri (1968-1979). Populația din sat spune ca pe timpuri când erau copiii (vorbesc despre cei care sau născut prin 1956-1960), aici făceau educația fizică, era folosită ca sală de sport.

Din  1979 pînă în 1981 Ministrul Culturii a  RSSM restaurează clădirea şi pînă în 1989 locaşul  este întrebuinţat ca Muzeu al Gloriei de Luptă. În locul unde la moment se află Iconostasul, atunci era afişată panorama luptelor Celui de-al Doilea Război Mondial. În mijlocul bisericii se afla un tun. Pretutindeni era armament şi multe alte obiecte, care reprezintau perioada războiului.

Cloput ciuruit de gloanțe

Biserica nu a funcţionat timp de 45 de  ani (1944-1989). În tot acest răstimp oamenii au visat ca biserica să fie deschisă din nou, dar pînă nu s-a început democraţia, puterea sovietică nu a permis acest lucru. Odată cu 1989, lumea a început să caute, să întocmească diferite documente în acest sens. Era foarte greu fiind sistemul comunism bolşevic, dar după credinţa oamenilor, Bunul Dumnezeu S-a îndurat, i-a ajutat şi astfel biserica şi-a reînceput activitatea.

Era nevoie de o reparaţie capitală, dar după cum era perioada postbelică, trecerea de la ruble la cupoane, era foarte greu de finanţat acest proiect. Însă Bunul Dumnezeu a auzit rugăciunile creștinilor. Astfel, directorul Agrofirmei  “Serele Moldovei”, Alexandru Snegur, a finanţat reparaţia bisericii. Dumnealui până în prezent este ca ctitor activ al acestui sfânt lăcaș. Recent a oferit o sumă mare de bani, pentru reparația parțială a întregii biserici.

Biserica se deschide în anul 1990. Tot atunci Patriarhul Alexei al II-lea, în timpul vizitei sale în Moldova, a fost invitat şi în satul Speia. Astfel la 3 septembrie 1990, biserica a fost sfinţită din nou. Această Sfîntă Biserică cu hramul  ” Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, din s.Speia, raionul Anenii-Noi,  este sfinţită de Preafericitul Alexii-II, Patriarhul Moscovei şi a Întregii Rusii, împreună cu Înalt Prea Sfinţitul Vladimir, Mitropolitul Rostovului şi Novocercasului, Înal Prea Sfinţitul Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei(Biserica Romînă), Înalt Prea Sfinţitul Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi a Întregii Moldove, Prea Sfinţitul Arsenii, Episcopul Istrinscului, Prea Sfinţitul Petru, Episcopul Bălţului, Prea Sfinţitul Vichentii,  Episcopul Benderului şi alte feţe bisericeşti.

După aceasta s-a făcut o reparaţie mai bună, frescă bizantină, pictorul Mădălina Arhirie din România.  Icoanele şi iconostasul au fost pictate de Pomelinicov Evghenii.

Primul preot al acestei Biserici a fost preotul Ioachim Caradja (1905-1918),care a fost preot și la prima biserică din sat, care se afla prin apropierea actualei Biserici. Apoi a slujit dascălul Panteleimon Madan (1918-1920), după care preotul Ioan Zavacinschi (1920-1921), preotul Alexandru Griu (1921-1923), preotul Nicolae Razvanescu (1923-1940), preotul Constantin Gârloveanu (1940-1941)  preotul Dumitru Ionescu care a slujit din 1941 până în 1943, iar din 1943 până la război părintele Pirtanu. Din anul 1990-1991  la Biserică a slujit preotul Daniilov Gheorghie, apoi din 1991-1992  paroh al Bisericii a fost preotul Sergiu.

 În 1993, după ce s-a sfîrşit reparaţia capitală, biserica a fost sfinţită încă o dată de către Înalt Prea Sfinţitul Vladimir, Mitropolit  Chișinăului și a Întregii Moldove. Din acel an, de la data de 8 noiembrie  în biserică slujeşte preotul Gheorghe (deja 18 ani).

Pe lângă biserică activează un cor de copiii, care arată munca silnică a slujitorilor acestei biserici în implicarea tinerii generații în viața de zi cu zi a unui adevărat creștin. Astfel  s-a întețit ctivismul în rândul tinerilor.

Actual biserica funcționează cu ajutorul Domnului și a ctitorilor, primind creștinii zi de zi la rugăciune.

Eugenia Lujanscaia